Mamă, s-a făcut aproape un an de când n-am mai scris aici, ce gol pare. Deși fix anul ăsta, sau cel puțin ultima jumătate de an m-a schimbat atât de tare încât nici nu-mi dau seama dacă în bine sau rău.
Toată faza cu el scris cu italic și eu mica îndrăgostită mi-a cam trecut, am și plăcut pe altcineva (și pe altcineva și pe atcineva, recunosc că în mare parte doar atracții dpdv fizic) și am și fost cu cineva, lucru pe care nu l-aș prevăzut oricât de tare aș fi încercat. Sărind peste asta, liceul chiar transformă oamenii, asupra mea a avut un efect foarte vizibil dacă până și eu pot să-mi dau seama ce diferită sunt. Încă mai am probleme mici cu timiditatea, într-adevăr, deși n-ar trebui să le numesc așa, ci mai degrabă nu spun prea multe când sunt într-un grup mare. Nu din cauza fricii, mai mult pentru că nu consider că trebuie.
Să spun, să nu spun că am început să stau cu persoane total diferite față de anul trecut (cu mici excepții) și că acum am, într-un fel sau altul, un grup de prieteni pe care îi cam iubesc, deși nici măcar nu îi cunosc foarte bine pe toți. Prieteni adevărați nu cred că i-aș putea numi, dar sunt acolo și într-o oarecare măsură chiar mă simt bine pe lângă ei.
Fumez mai mult. Asta nu prea cred că e bine, dar este doar o fază care o să-mi treacă, deci încerc să o privesc cât de neutru pot.
Când stau să mă gândesc că mi-am pierdut juma de vară, dacă chiar nu mai mult, ca un cățeluș pe lângă băiatul pe care îl plăceam îmi vine să mă iau la bătaie, Doamne ce ratată eram. Doamne Ileana.
Momentan totul e foarte confusing din foarte multe puncte de vedere, în principal al școlii și al viitorului, dar la câte schimbări se petrec sunt în general foarte derutată și nu știu cum mă simt în cea mai mare parte a timpului, de aia cred câteodată că sunt tristă fără motiv sau paranoică sau mai știu eu ce. Probabil e doar vina faptului că 90% din viața mea e nouă.
Revenind la mica mea idilă de clasa a șaptea, dacă stau mai bine să mă gândesc chiar l-am plăcut foarte mult și chiar dacă e posibil să nu fi suferit chiar așa de tare, măcar am avut parte de prima mea iubire și a fost oarecum frumos, măcar mi-am depășit frica să bag în seamă un băiat (mai mare sau nu).
Tocmai mi-am dat seama că am folosit într-o singură propoziție de vreo 257 de ori „chiar”, dar îmi place cum sună așa că nu o să mai schimb.
Nu mai am ce să spun așa că o să vă (mă) las, chiar nu știu când o scriu data viitoare, asta e, bye.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu