de ce nimeni din jurul meu nu vrea să mă simt bine? îmi vor binele, da, păcat însă că fiecare are câte un alt bine pentru mine și niciunul nu e bun. pentru că tot ce fac oamenii este să îmi provoace stres, nervi, tristețe, emoții și sentimentul ăla pe care îl ai când știi că greșești cu ceva.
sunt frustrată. vreau să țip, dar sunt prea obosită ca s-o fac. vreau să le spun tuturor ceea ce cred, dar nu am cuvintele necesare. vreau să le demonstrez persoanelor care îmi tot spun ce să fac că eu vreau altceva, dar nimeni nu mă ascultă. și ajung să vorbesc singură, să înșir rânduri fără sens într-un blog de care nimeni nu-și va aduce aminte vreodată, să recitesc și să îmi dau seama că sunt o proastă, că nimic din toate astea nu vor mai conta peste câțiva ani.
am crezut că ultimul meu an de gimnaziu va fi special. o să am viața pe care o vreau, o să învăț bine și o să mă distrez și o să fiu fericită. dar nu-i așa. tot ce fac e să învăț și s-o aud pe mama cum îmi spune că nu învăț destul. că o să pic examenul și că LIA e un liceu frumos și mi s-ar potrivi. și au trecut doar două săptămâni. sincer, nu știu cum o să rezist psihic anului ăsta, când eu încă mai am ceva sechele dintr-a șaptea. om trăi ș-om vedea, nu? (sper)
am nevoie de un psiholog

nu mai pot să scriu despre el. a început să-mi fie greu și să mă gândesc la el ca la un personaj dintr-o carte. și aici devine nasol. asta înseamnă că am început să-l plac cu adevărat. nu știu dacă a fost doar din cauza celor întâmplate în seara asta sau din cauza faptului că e singur sau poate că e din cauza stării melancolice în care sunt, dar îmi amintesc fiecare privire și fiecare lucru pe care l-a spus azi.

dar o să fiu ok. totul o să fie ok pentru că dacă a fost ceva ce am învățat vara asta a fost să nu mai sufăr dracului după băieți. pentru că prostul care a spus „niciodată să nu fugiți după autobuze sau băieți” a spus-o bine. deci totul o să fie ok. eu o să fiu ok. plus că acum trebuie să învăț pentru examen, deci de ce să-mi stea mintea la un simplu tip? 

17 septembrie 2013

e a doua zi de școală și deja mă simt ca dracu. poate-i din cauză că sunt pe stop, sau poate că e vina profului de geografie care a ținut morțiș să ne predea o sută de mii de pagini că doar, na, suntem la o școală europeană, dar sunt așa nervoasă acum încât probabil că aș putea să omor pe cineva cu o singură mână.
toți colegii mei sunt încuiați la minte. merg toți ca turma, dacă unul urăște pe cineva, o face toată lumea. sunt hateri, cretini, încuiați la minte și câteodată super insensibili. dar nu-mi pasă. pentru că pe mine nu mă afectează cu nimic, ce m-ar interesa pe mine părerea lor? doar că rănesc alte persoane. multe alte persoane, probabil, deși eu știu doar câteva.
se cred așa de rebeli că au început și ei să fumeze și mi se pare atât de cretină faza asta. cum pula mea să ți se pară că ești șmecher dacă fumezi? ah, ce bine, o să facem cancer! ah, ce bine, o să cheltuim jumate din averea noastră pe țigări! nu, pe bune acum, ce dracu te face mai mișto ca ceilalți faptul că inspiri și expiri tutun? că stai la țevi? că cerșești bani? că devii dependent de câcatul ăsta? mamă, mișto așa, continuați vă rog. acum, bine, că fumează să zicem că e ok, DAR NU VĂ MAI DAȚI DRACULUI MARI DIN CAUZA ASTA. CU CE CÂCAT TE FACE MAI COOL DECÂT RESTUL? HM?
înțeleg că sunteți neadaptați social, sau cum pula mea vreți s-o spuneți, dar asta nu vă face deodată mai populari. e pur și simplu stupid și nu are rost. o citez acum pe Alaska din Looking for Alaska, pentru că ea, spre deosebire de cretinii mei colegi, a dat un motiv bun:
Y'all smoke to enjoy it. I smoke to die.
ȘI DACĂ VREUNU DIN VOI ÎMI SPUNE CĂ ȘI EL VREA SĂ MOARĂ ATUNCI DUCEȚI-VĂ DRACULUI ȘI LĂSAȚI-MĂ CĂ SUNTEȚI PROȘTI.
nu vreau să mai scriu că nu mă simt bine jignind pe alții, deci o să mă opresc aici și probabil că o să regret postarea asta peste câteva zile. dar e okay.

p.s. îmi scuzați hateăreala vocabularul din această postare, dar am și eu dreptul la o părere. o zi bună.

Școală

În mai puțin de două zile începe școala și nu am fost vreodată mai paradoxală decât sunt acum.
Sunt stresată, pentru că știu că o să-mi petrec următoarele patru luni învățând fără întreruperi, dar sunt relaxată pentru că știu că anul ăsta o să fie mai ușor decât restul. Nu vreau să înceapă școala, pentru că o să trebuiască să mă văd zi de zi cu oameni pe care pretind să-i plac, care judecă fără motiv, urăsc prea mult și se cred prea șmecheri. Abia aștept să înceapă școala pentru că o să-mi mai ocup mintea cu ceva, o să fac alte lucruri în afară de nimicul pe care l-am tot îndeplinit vara asta. Sunt nerăbdătoare să se termine anul ăsta, din cauza banchetului și examenelor și din cauza faptului că o să scap de toți ratații pe care îi numesc colegi, dar sunt îngrozită să se termine anul din cauza faptului că nu știu peste cine dracu o să dau la liceu. Mi-e frică de prima săptămână și totuși o aștept cu zâmbetul pe buze.
O să fiu a opta și dacă ăsta nu-i cel mai terifiant și mai încântător lucru din viața mea, atunci nu știu ce e. O să fiu cu el în liceu, bine-nțeles, dar mare lucru că doar pân-acum n-au fost toți eii în liceu cu mine? Ba sigur c-au fost și asta n-a schimbat nimic.
O să învăț așa mult și o să mă distrez așa tare anul ăsta. Sper. Doar pentru ce-i făcut ultimul an de gimnaziu? Să nu-ți pese de nimic și să-ți pese de toate odată. E făcut pentru teme și pentru petreceri. E făcut pentru semestrul I și pentru examene. E făcut pentru paradoxuri. Și, oh frate, ce iubesc eu paradoxurile.

Bloguri tâmpite

Nu mă pot lăuda cu cel mai mișto blog de pe-aici, mai ales că încă e mic copil și nu-s eu așa de strălucită, dar nu sunt de părere nici că am un blog nasol. Cel puțin, nu când văd atâția oameni care vai dragă au blog, dar au uitat cratima și semnele de punctuație pe drum. Uite ce e, nimeni nu-ți cere să fii autor cu zeci de cărți publicate, eventual și un premiu Nobel, ca să poți să scrii postări pe propriul tău site public, dar măcar să nu scrii așa:

Sallz.! azi am vazuto pe tArfa aia cu ubitu meu si mam suparat, pe el !!!!!???!!! sunt trista , vreau s-a mor .??!!!!!????

De ce-ți mai faci blog? Ia-ți un caiet, deschide-l, ia un pix și scrie acolo cât de prost și de greșit vrei tu. Pentru că nimeni nu cred că vrea să știe că urâta aia de Gabby :x e surioara ta vitregă sau că suferi că tăticul nu-ți mai dă bani de buzunar. Și nu e ca și când oamenii se grăbesc pe blogul meu să vadă dacă mai tânjesc după el sau dacă mi-a trecut, dar măcar scrisul meu nu provoacă dureri de cap și stări de greață. Nu știu câți ani aveți, la ce școli sunteți, dacă aveți prieteni, familie sau animale de companie, dar vă rog un singur lucru. Încetați să mai scrieți dacă nu știți unde se pune cratima. Citiți. Începeți cu abecedarul, continuați cu DEX-ul, sau poate prefața de la DOOM. Plm, puteți citi chiar și pe spatele pungii de hârtie igienică, doar să conțină cuvinte scrise corect. Și după începeți un blog.

Ce-mi doresc de la un băiat?

Văd că tot circulă pe ask.fm întrebarea asta cu ce ai vrea de la viitorul tău iubit și m-am gândit și eu să încerc, deși ce vreau eu e în mare parte imposibil. Noroc că-l am pe Bieber care să-mi amintească faptul că niciodată nu trebuie să spui niciodată, deși deja am spus-o de două ori.

Aș vrea să pot vorbi cu el despre orice. Să vorbim despre muzică, filme, cărți, seriale, tumblr, persoane, fără ca el să-mi spună că s-a plictisit sau că mai degrabă s-ar juca LOL sau ceva, pentru că vorbesc numai despre câcaturi. Mi-ar plăcea să citească mult, din cauză că vrea, nu că e obligat. Să avem conversații interesante la ore târzii și să simt că-i pot spune orice. Să mă țină des de mână și să mă îmbrățișeze. Să mă sărute de fiecare dată când are ocazia. Să ne uităm la filme romantice și să râdem de prostia celor care chiar cred că un tip te urmărește într-adevăr până la aeroport ca să îți declare iubirea. Să râdă la glumele mele proaste. Să aibă simțul umorului și să știe sarcasmul. Să nu îmi cumpere flori, vreau doar înghețată. Să fie cel mai bun prieten al meu, pentru că nu-mi place ideea de iubit. Să nu fie pisălog și să înțeleagă când am nevoie să fiu singură. Să nu se supere din orice și să nu încerce să mă schimbe.
Din punct de vedere fizic, aș spune că aspectul contează, într-adevăr, dar frumusețea e relativă. Mi-ar plăcea să aibă părul puțin mai lung, ca să-mi pot trece mâinile prin el și să aibă mâini frumoase, dar nu e neapărat relevant. 
Și, în ultimul rând, mi-aș dori să mă placă cu adevărat și să nu fie ipocrit sau misogin. 

Scrisoare de adio

Mă întreb destul de des ce s-ar întâmpla dacă eu aș muri. Probabil că pentru mulți Pământul s-ar învârti în continuare, lumea și-ar continua viața, fără ca măcar să știe că eu am existat. Că am respirat același aer ca și ei și că am scris compuneri și am ascultat muzică și că am fost la școală. Dar oare cei care m-au cunoscut, chiar dacă pentru o secundă, sau un contact vizual, ce-ar face?
Îmi pot imagina că și părinții mei ar muri, însă doar în interior. Mama ar plânge mult, mai mult decât a plâns toată viața ei. Tata s-ar înfuria și ar țipa la toată lumea, urmând să plângă și el. Bunicii mei ar plânge. Mătușa mea ar plânge. Verișorul meu ar întreba „Unde e Ileana?” și nimeni n-ar ști ce să-i răspundă. Pentru că, într-adevăr, atunci n-ar mai ști nimeni unde sunt. Ar ține doliu 40 de zile, sau cât o dura, apoi s-ar întoarce la viețile lor. Ar urma, probabil, un divorț sau ceva mai tragic.
Probabil că prietenii mei nu ar crede prima dată. Mi-i și imaginez râzând și zicând că ah, chestia asta n-are cum să fie adevărată, ea n-ar face una ca asta. Și apoi m-ar suna. Și eu nu le-aș răspunde. Pentru că nu poți lua telefonul în mână când ești mort. Apoi, poate că unul din ei ar veni la mine acasă și ar afla adevărul. Sau poate că nu, poate că ar veni toți. Și m-ar vedea și ar începe să înșiruie motive pentru care am fost o prietenă bună. Să își zică între ei că am fost iubită și că regretă moartea mea. Ar veni, în cele din urmă, la înmormântare, cu un buchet de flori și lacrimi în ochi. Ar plânge în timp ce preotul cântă „Aleluia”, amintindu-și că tot timpul am disprețuit religia. Apoi, începând sau încercând să mă uite, și-ar continua drumul prin viață. Și eu aș regreta asta în fiecare secundă din orice-ar urma după moarte.
Așa că, data viitoare când mai vrei să pui mâna pe lama aia ascunsă într-un sertar din birou, sau pe pastilele din baie, sau chiar pe brichetă, gândește-te la asta. Gândește-te că viețile tuturor oamenilor ăștia vor fi distruse din cauză că cineva te-a făcut grasă, scundă, urâtă sau proastă. Că viața ta va fi distrusă. Gândește-te la cât de ușor este să ignori lucruri, să te prefaci că nu există. Acum încearcă să zâmbești, și dacă nu poți, imaginează-ți o pisică care dansează dubstep.