de ce nimeni din jurul meu nu vrea să mă simt bine? îmi vor binele, da, păcat însă că fiecare are câte un alt bine pentru mine și niciunul nu e bun. pentru că tot ce fac oamenii este să îmi provoace stres, nervi, tristețe, emoții și sentimentul ăla pe care îl ai când știi că greșești cu ceva.
sunt frustrată. vreau să țip, dar sunt prea obosită ca s-o fac. vreau să le spun tuturor ceea ce cred, dar nu am cuvintele necesare. vreau să le demonstrez persoanelor care îmi tot spun ce să fac că eu vreau altceva, dar nimeni nu mă ascultă. și ajung să vorbesc singură, să înșir rânduri fără sens într-un blog de care nimeni nu-și va aduce aminte vreodată, să recitesc și să îmi dau seama că sunt o proastă, că nimic din toate astea nu vor mai conta peste câțiva ani.
am crezut că ultimul meu an de gimnaziu va fi special. o să am viața pe care o vreau, o să învăț bine și o să mă distrez și o să fiu fericită. dar nu-i așa. tot ce fac e să învăț și s-o aud pe mama cum îmi spune că nu învăț destul. că o să pic examenul și că LIA e un liceu frumos și mi s-ar potrivi. și au trecut doar două săptămâni. sincer, nu știu cum o să rezist psihic anului ăsta, când eu încă mai am ceva sechele dintr-a șaptea. om trăi ș-om vedea, nu? (sper)
am nevoie de un psiholog