Școală

În mai puțin de două zile începe școala și nu am fost vreodată mai paradoxală decât sunt acum.
Sunt stresată, pentru că știu că o să-mi petrec următoarele patru luni învățând fără întreruperi, dar sunt relaxată pentru că știu că anul ăsta o să fie mai ușor decât restul. Nu vreau să înceapă școala, pentru că o să trebuiască să mă văd zi de zi cu oameni pe care pretind să-i plac, care judecă fără motiv, urăsc prea mult și se cred prea șmecheri. Abia aștept să înceapă școala pentru că o să-mi mai ocup mintea cu ceva, o să fac alte lucruri în afară de nimicul pe care l-am tot îndeplinit vara asta. Sunt nerăbdătoare să se termine anul ăsta, din cauza banchetului și examenelor și din cauza faptului că o să scap de toți ratații pe care îi numesc colegi, dar sunt îngrozită să se termine anul din cauza faptului că nu știu peste cine dracu o să dau la liceu. Mi-e frică de prima săptămână și totuși o aștept cu zâmbetul pe buze.
O să fiu a opta și dacă ăsta nu-i cel mai terifiant și mai încântător lucru din viața mea, atunci nu știu ce e. O să fiu cu el în liceu, bine-nțeles, dar mare lucru că doar pân-acum n-au fost toți eii în liceu cu mine? Ba sigur c-au fost și asta n-a schimbat nimic.
O să învăț așa mult și o să mă distrez așa tare anul ăsta. Sper. Doar pentru ce-i făcut ultimul an de gimnaziu? Să nu-ți pese de nimic și să-ți pese de toate odată. E făcut pentru teme și pentru petreceri. E făcut pentru semestrul I și pentru examene. E făcut pentru paradoxuri. Și, oh frate, ce iubesc eu paradoxurile.