carte?

simt nevoia să scriu atât de des în ultima perioadă încât nici nu știu dacă mai vreau să fac altceva. vreau să scriu despre, dragoste și băieți și viitor și viață și religie și și și cărți, dar pur și simplu nu pot, pentru că dacă încep să scriu despre ceva o să scriu despre toate. așa că m-am gândit. și mi-am dat seama că singurul lucru pe care l-aș putea face ar fi să încep o carte. despre ce o să fie? nu știu, dar am o mică idee. poate pare că e doar o chestie de dragoste d-aia de-o citesc puștoaicele de doișpe ani și poate chiar e, dar nu-mi pasă. în sfârșit o să scriu tot ce am în minte. și da, pentru oricine se întreabă, o să mai scriu și pe blog că doar nu mor și nici nu plec în pădure. sau, hm, cel puțin acum.

Eu sunt Sophia, am început eu, încercând să țin mai bine pixul în mâna care îmi tremura. Și sunt destul de sigură că atunci când găsești asta o să fiu deja moartă. Dacă n-o să fiu într-o baltă de sânge în camera asta, caută-mă în baie. În timp ce îți ștergi lacrima de pe obraz, gândește-te că măcar acum sunt fericită. Zâmbește, ai scăpat de mine. Pentru totdeauna. 

Eu sunt Sophia, am scris din nou propoziția asta pentru că pare mai tragic și asta vreau. Să creez tragedie. și nu sunt bună la scrisori de adio.

Am pus pixul jos și m-am ridicat de pe scaun, încercând să-mi șterg toate lacrimile de pe față. Prea multe, nu pot. În timp ce scriam, mi-am dat seama cum vreau să mor. Dormind. Așa că m-am dus în baie și am luat pastilele mamei din raft, gândindu-mă în tot acest timp la el.