Mi-am dat seama ca eu sunt doar noaptea (sau cand stau mai mult de 3 ore singura). In rest sunt doar un corp, o anumita cantitate de materie ce e prezenta, dar nu e prezenta. Nu stiu de ce, poate din cauza scolii, a colectivului, sistemului de educatie, lipsa de timp, dar devin din ce in ce mai goala, mqi proasta si mai oaie (proful meu de romana avea dreptate ca toti dam din cap ca oile, mai ales eu).
Trebuie sa ma dqu cu oja dimineata.
Mi-am luat o oja care e proasta si chiar am avut asteptari mari de la ea. Desi, dupa cum ar fi trebuit deja sa stiu, oricat de buna ar fi oja, la mine pe unghii dureaza maxim 5 ore, in cazul in care 3 din ele dorm.
M-am abatut de la subiect.
Acum o sa imi iau toata oja pentru ca am un sentiment asa placut cand o fac. Imi place sa ma simt bine.
Acum imi pare rau ca mi-am pilit-o. Imi luase asa mult sa le fac.
joi, 12 decembrie 2013
unghii
miercuri, 11 decembrie 2013
cateva parti din mine(nu chiar)
Nu stiu de ce scriu asta acum, aici, pe un blog pe care il poate vedea toata lumea. Mi-e somn si astept sa se faca 12 noaptea ca sa-i spun unei prietene (oare e nevoie si de ghilimele?) la multi ani, pentru ca asa se cuvine (am facut chiar si un colaj). Mai e o saptamana jumate de scoala si dupa scăp pentru doua magnifice saptamani de trezitul la 7 (o sa ma trezesc la 8), de teme (o sa fac in plus pentru examen), de profi (doar daca nu vin sa petreaca de Revelion cu mine) si, in special, de oameni in general, pentru ca nu am mai stat singura (desi si acum sunt singura cuc, si la propriu si la figurat) de ceva vreme. Am nevoie de mine in momentul asta, dar nu stiu unde (sau cine) mai sunt.
Partea buna e ca am inceput sa scriu poezii. Nu stiu de ce e o parte si de ce ar fi buna, oricum sunt compuse din cate o strofa cu versuri care nici macar nu rimeaza. poezie moderna. Imi place sa scriu.
Dintotdeauna am vrut sa scriu o carte, de la cap la coada, despre orice, cu monologuri lungi si actiune interesanta, sa am macar un cititor in afara de familie si prieteni (cu sau fara ghilimele) care sa stea o noapte intreaga sa-mi citeasca opera. Probabil ca n-o sa se intample, desi multi dintre voi ati spune ca speranta moare ultima. Speranta am, vointa e cea care-mi lipseste.
Vreau un plover (nu-mi pasa cum se scrie, ok?), o cana de cafea, tableta mea si o carte buna si vacanta mea ar fi perfecta. Plover am, cani am ca nu-s adusa din camp, tableta e aici, dar presimt ca (virgula) cartea mea cea buna o sa fie plina de exercitii la mate, lucru ce mm nu prea ma incanta. Dar ceist la vie (zau ca franceza mea e ingrozitoare), sa treaca anul asta si noi sa fim sanatosi.
Postul asta nu duce nicaieri asa ca o sa termin.
marți, 3 decembrie 2013
miercuri, 23 octombrie 2013
Capitolul 1. a 8-a
Nu am mai scris demult pe blog, și nu din cauză că n-am mai avut sentimente pe care să le răscolesc aici sau idei tâmpite pe care să le scriu, ci n-am mai avut timp. Am zis cu câteva postări în urmă că o să fiu a 8a și dacă propoziția asta singură, ieșită din context, nu înfiorează pe nimeni altcineva în afară de mine, înseamnă că aveți o problemă. Sunt a 8a, da, și mă simt de parcă numai asta aș fi. Nu mai sunt deșteaptă, amuzantă, diferită, sunt a 8a. Nu mai am timp să fiu altceva. Trebuie să învăț și să învăț în plus și să iau note mari, dar să am grijă și cu viața mea socială, sănătatea, să nu mai stau așa mult pe laptop (chiar dacă stau o oră-două pe zi mai nou) și să fiu mai productivă că nu fac altceva decât teme și laptop. Haha, ce amuzant, nu? Clasa nu mi-o mai descriu, pentru că 1. vreau să las asta pentru sfârșitul anului, eventual de față cu ei și cu un megafon în mână și 2. mai nou se schimbă atât de repede unele chestii încât nici măcar nu am timp să-mi dau seama.
(știu că nu am scris mult, dar nu mai știu ce, pwp)
(știu că nu am scris mult, dar nu mai știu ce, pwp)
marți, 22 octombrie 2013
sâmbătă, 28 septembrie 2013
de ce nimeni din jurul meu nu vrea să mă simt bine? îmi vor binele, da, păcat însă că fiecare are câte un alt bine pentru mine și niciunul nu e bun. pentru că tot ce fac oamenii este să îmi provoace stres, nervi, tristețe, emoții și sentimentul ăla pe care îl ai când știi că greșești cu ceva.
sunt frustrată. vreau să țip, dar sunt prea obosită ca s-o fac. vreau să le spun tuturor ceea ce cred, dar nu am cuvintele necesare. vreau să le demonstrez persoanelor care îmi tot spun ce să fac că eu vreau altceva, dar nimeni nu mă ascultă. și ajung să vorbesc singură, să înșir rânduri fără sens într-un blog de care nimeni nu-și va aduce aminte vreodată, să recitesc și să îmi dau seama că sunt o proastă, că nimic din toate astea nu vor mai conta peste câțiva ani.
am crezut că ultimul meu an de gimnaziu va fi special. o să am viața pe care o vreau, o să învăț bine și o să mă distrez și o să fiu fericită. dar nu-i așa. tot ce fac e să învăț și s-o aud pe mama cum îmi spune că nu învăț destul. că o să pic examenul și că LIA e un liceu frumos și mi s-ar potrivi. și au trecut doar două săptămâni. sincer, nu știu cum o să rezist psihic anului ăsta, când eu încă mai am ceva sechele dintr-a șaptea. om trăi ș-om vedea, nu? (sper)
am nevoie de un psiholog
sunt frustrată. vreau să țip, dar sunt prea obosită ca s-o fac. vreau să le spun tuturor ceea ce cred, dar nu am cuvintele necesare. vreau să le demonstrez persoanelor care îmi tot spun ce să fac că eu vreau altceva, dar nimeni nu mă ascultă. și ajung să vorbesc singură, să înșir rânduri fără sens într-un blog de care nimeni nu-și va aduce aminte vreodată, să recitesc și să îmi dau seama că sunt o proastă, că nimic din toate astea nu vor mai conta peste câțiva ani.
am crezut că ultimul meu an de gimnaziu va fi special. o să am viața pe care o vreau, o să învăț bine și o să mă distrez și o să fiu fericită. dar nu-i așa. tot ce fac e să învăț și s-o aud pe mama cum îmi spune că nu învăț destul. că o să pic examenul și că LIA e un liceu frumos și mi s-ar potrivi. și au trecut doar două săptămâni. sincer, nu știu cum o să rezist psihic anului ăsta, când eu încă mai am ceva sechele dintr-a șaptea. om trăi ș-om vedea, nu? (sper)
am nevoie de un psiholog
sâmbătă, 21 septembrie 2013
nu mai pot să scriu despre el. a început să-mi fie greu și să mă gândesc la el ca la un personaj dintr-o carte. și aici devine nasol. asta înseamnă că am început să-l plac cu adevărat. nu știu dacă a fost doar din cauza celor întâmplate în seara asta sau din cauza faptului că e singur sau poate că e din cauza stării melancolice în care sunt, dar îmi amintesc fiecare privire și fiecare lucru pe care l-a spus azi.
dar o să fiu ok. totul o să fie ok pentru că dacă a fost ceva ce am învățat vara asta a fost să nu mai sufăr dracului după băieți. pentru că prostul care a spus „niciodată să nu fugiți după autobuze sau băieți” a spus-o bine. deci totul o să fie ok. eu o să fiu ok. plus că acum trebuie să învăț pentru examen, deci de ce să-mi stea mintea la un simplu tip?
marți, 17 septembrie 2013
17 septembrie 2013
e a doua zi de școală și deja mă simt ca dracu. poate-i din cauză că sunt pe stop, sau poate că e vina profului de geografie care a ținut morțiș să ne predea o sută de mii de pagini că doar, na, suntem la o școală europeană, dar sunt așa nervoasă acum încât probabil că aș putea să omor pe cineva cu o singură mână.
toți colegii mei sunt încuiați la minte. merg toți ca turma, dacă unul urăște pe cineva, o face toată lumea. sunt hateri, cretini, încuiați la minte și câteodată super insensibili. dar nu-mi pasă. pentru că pe mine nu mă afectează cu nimic, ce m-ar interesa pe mine părerea lor? doar că rănesc alte persoane. multe alte persoane, probabil, deși eu știu doar câteva.
se cred așa de rebeli că au început și ei să fumeze și mi se pare atât de cretină faza asta. cum pula mea să ți se pară că ești șmecher dacă fumezi? ah, ce bine, o să facem cancer! ah, ce bine, o să cheltuim jumate din averea noastră pe țigări! nu, pe bune acum, ce dracu te face mai mișto ca ceilalți faptul că inspiri și expiri tutun? că stai la țevi? că cerșești bani? că devii dependent de câcatul ăsta? mamă, mișto așa, continuați vă rog. acum, bine, că fumează să zicem că e ok, DAR NU VĂ MAI DAȚI DRACULUI MARI DIN CAUZA ASTA. CU CE CÂCAT TE FACE MAI COOL DECÂT RESTUL? HM?
înțeleg că sunteți neadaptați social, sau cum pula mea vreți s-o spuneți, dar asta nu vă face deodată mai populari. e pur și simplu stupid și nu are rost. o citez acum pe Alaska din Looking for Alaska, pentru că ea, spre deosebire de cretinii mei colegi, a dat un motiv bun:
Y'all smoke to enjoy it. I smoke to die.
ȘI DACĂ VREUNU DIN VOI ÎMI SPUNE CĂ ȘI EL VREA SĂ MOARĂ ATUNCI DUCEȚI-VĂ DRACULUI ȘI LĂSAȚI-MĂ CĂ SUNTEȚI PROȘTI.
nu vreau să mai scriu că nu mă simt bine jignind pe alții, deci o să mă opresc aici și probabil că o să regret postarea asta peste câteva zile. dar e okay.
p.s. îmi scuzațihateăreala vocabularul din această postare, dar am și eu dreptul la o părere. o zi bună.
toți colegii mei sunt încuiați la minte. merg toți ca turma, dacă unul urăște pe cineva, o face toată lumea. sunt hateri, cretini, încuiați la minte și câteodată super insensibili. dar nu-mi pasă. pentru că pe mine nu mă afectează cu nimic, ce m-ar interesa pe mine părerea lor? doar că rănesc alte persoane. multe alte persoane, probabil, deși eu știu doar câteva.
se cred așa de rebeli că au început și ei să fumeze și mi se pare atât de cretină faza asta. cum pula mea să ți se pară că ești șmecher dacă fumezi? ah, ce bine, o să facem cancer! ah, ce bine, o să cheltuim jumate din averea noastră pe țigări! nu, pe bune acum, ce dracu te face mai mișto ca ceilalți faptul că inspiri și expiri tutun? că stai la țevi? că cerșești bani? că devii dependent de câcatul ăsta? mamă, mișto așa, continuați vă rog. acum, bine, că fumează să zicem că e ok, DAR NU VĂ MAI DAȚI DRACULUI MARI DIN CAUZA ASTA. CU CE CÂCAT TE FACE MAI COOL DECÂT RESTUL? HM?
înțeleg că sunteți neadaptați social, sau cum pula mea vreți s-o spuneți, dar asta nu vă face deodată mai populari. e pur și simplu stupid și nu are rost. o citez acum pe Alaska din Looking for Alaska, pentru că ea, spre deosebire de cretinii mei colegi, a dat un motiv bun:
Y'all smoke to enjoy it. I smoke to die.
ȘI DACĂ VREUNU DIN VOI ÎMI SPUNE CĂ ȘI EL VREA SĂ MOARĂ ATUNCI DUCEȚI-VĂ DRACULUI ȘI LĂSAȚI-MĂ CĂ SUNTEȚI PROȘTI.
nu vreau să mai scriu că nu mă simt bine jignind pe alții, deci o să mă opresc aici și probabil că o să regret postarea asta peste câteva zile. dar e okay.
p.s. îmi scuzați
vineri, 13 septembrie 2013
Școală
În mai puțin de două zile începe școala și nu am fost vreodată mai paradoxală decât sunt acum.
Sunt stresată, pentru că știu că o să-mi petrec următoarele patru luni învățând fără întreruperi, dar sunt relaxată pentru că știu că anul ăsta o să fie mai ușor decât restul. Nu vreau să înceapă școala, pentru că o să trebuiască să mă văd zi de zi cu oameni pe care pretind să-i plac, care judecă fără motiv, urăsc prea mult și se cred prea șmecheri. Abia aștept să înceapă școala pentru că o să-mi mai ocup mintea cu ceva, o să fac alte lucruri în afară de nimicul pe care l-am tot îndeplinit vara asta. Sunt nerăbdătoare să se termine anul ăsta, din cauza banchetului și examenelor și din cauza faptului că o să scap de toți ratații pe care îi numesc colegi, dar sunt îngrozită să se termine anul din cauza faptului că nu știu peste cine dracu o să dau la liceu. Mi-e frică de prima săptămână și totuși o aștept cu zâmbetul pe buze.
O să fiu a opta și dacă ăsta nu-i cel mai terifiant și mai încântător lucru din viața mea, atunci nu știu ce e. O să fiu cu el în liceu, bine-nțeles, dar mare lucru că doar pân-acum n-au fost toți eii în liceu cu mine? Ba sigur c-au fost și asta n-a schimbat nimic.
O să învăț așa mult și o să mă distrez așa tare anul ăsta. Sper. Doar pentru ce-i făcut ultimul an de gimnaziu? Să nu-ți pese de nimic și să-ți pese de toate odată. E făcut pentru teme și pentru petreceri. E făcut pentru semestrul I și pentru examene. E făcut pentru paradoxuri. Și, oh frate, ce iubesc eu paradoxurile.
Sunt stresată, pentru că știu că o să-mi petrec următoarele patru luni învățând fără întreruperi, dar sunt relaxată pentru că știu că anul ăsta o să fie mai ușor decât restul. Nu vreau să înceapă școala, pentru că o să trebuiască să mă văd zi de zi cu oameni pe care pretind să-i plac, care judecă fără motiv, urăsc prea mult și se cred prea șmecheri. Abia aștept să înceapă școala pentru că o să-mi mai ocup mintea cu ceva, o să fac alte lucruri în afară de nimicul pe care l-am tot îndeplinit vara asta. Sunt nerăbdătoare să se termine anul ăsta, din cauza banchetului și examenelor și din cauza faptului că o să scap de toți ratații pe care îi numesc colegi, dar sunt îngrozită să se termine anul din cauza faptului că nu știu peste cine dracu o să dau la liceu. Mi-e frică de prima săptămână și totuși o aștept cu zâmbetul pe buze.
O să fiu a opta și dacă ăsta nu-i cel mai terifiant și mai încântător lucru din viața mea, atunci nu știu ce e. O să fiu cu el în liceu, bine-nțeles, dar mare lucru că doar pân-acum n-au fost toți eii în liceu cu mine? Ba sigur c-au fost și asta n-a schimbat nimic.
O să învăț așa mult și o să mă distrez așa tare anul ăsta. Sper. Doar pentru ce-i făcut ultimul an de gimnaziu? Să nu-ți pese de nimic și să-ți pese de toate odată. E făcut pentru teme și pentru petreceri. E făcut pentru semestrul I și pentru examene. E făcut pentru paradoxuri. Și, oh frate, ce iubesc eu paradoxurile.
luni, 2 septembrie 2013
Bloguri tâmpite
Nu mă pot lăuda cu cel mai mișto blog de pe-aici, mai ales că încă e mic copil și nu-s eu așa de strălucită, dar nu sunt de părere nici că am un blog nasol. Cel puțin, nu când văd atâția oameni care vai dragă au blog, dar au uitat cratima și semnele de punctuație pe drum. Uite ce e, nimeni nu-ți cere să fii autor cu zeci de cărți publicate, eventual și un premiu Nobel, ca să poți să scrii postări pe propriul tău site public, dar măcar să nu scrii așa:
Sallz.! azi am vazuto pe tArfa aia cu ubitu meu si mam suparat, pe el !!!!!???!!! sunt trista , vreau s-a mor .??!!!!!????
De ce-ți mai faci blog? Ia-ți un caiet, deschide-l, ia un pix și scrie acolo cât de prost și de greșit vrei tu. Pentru că nimeni nu cred că vrea să știe că urâta aia de Gabby :x e surioara ta vitregă sau că suferi că tăticul nu-ți mai dă bani de buzunar. Și nu e ca și când oamenii se grăbesc pe blogul meu să vadă dacă mai tânjesc după el sau dacă mi-a trecut, dar măcar scrisul meu nu provoacă dureri de cap și stări de greață. Nu știu câți ani aveți, la ce școli sunteți, dacă aveți prieteni, familie sau animale de companie, dar vă rog un singur lucru. Încetați să mai scrieți dacă nu știți unde se pune cratima. Citiți. Începeți cu abecedarul, continuați cu DEX-ul, sau poate prefața de la DOOM. Plm, puteți citi chiar și pe spatele pungii de hârtie igienică, doar să conțină cuvinte scrise corect. Și după începeți un blog.
Ce-mi doresc de la un băiat?
Văd că tot circulă pe ask.fm întrebarea asta cu ce ai vrea de la viitorul tău iubit și m-am gândit și eu să încerc, deși ce vreau eu e în mare parte imposibil. Noroc că-l am pe Bieber care să-mi amintească faptul că niciodată nu trebuie să spui niciodată, deși deja am spus-o de două ori.
Aș vrea să pot vorbi cu el despre orice. Să vorbim despre muzică, filme, cărți, seriale, tumblr, persoane, fără ca el să-mi spună că s-a plictisit sau că mai degrabă s-ar juca LOL sau ceva, pentru că vorbesc numai despre câcaturi. Mi-ar plăcea să citească mult, din cauză că vrea, nu că e obligat. Să avem conversații interesante la ore târzii și să simt că-i pot spune orice. Să mă țină des de mână și să mă îmbrățișeze. Să mă sărute de fiecare dată când are ocazia. Să ne uităm la filme romantice și să râdem de prostia celor care chiar cred că un tip te urmărește într-adevăr până la aeroport ca să îți declare iubirea. Să râdă la glumele mele proaste. Să aibă simțul umorului și să știe sarcasmul. Să nu îmi cumpere flori, vreau doar înghețată. Să fie cel mai bun prieten al meu, pentru că nu-mi place ideea de iubit. Să nu fie pisălog și să înțeleagă când am nevoie să fiu singură. Să nu se supere din orice și să nu încerce să mă schimbe.
Din punct de vedere fizic, aș spune că aspectul contează, într-adevăr, dar frumusețea e relativă. Mi-ar plăcea să aibă părul puțin mai lung, ca să-mi pot trece mâinile prin el și să aibă mâini frumoase, dar nu e neapărat relevant.
Și, în ultimul rând, mi-aș dori să mă placă cu adevărat și să nu fie ipocrit sau misogin.
Aș vrea să pot vorbi cu el despre orice. Să vorbim despre muzică, filme, cărți, seriale, tumblr, persoane, fără ca el să-mi spună că s-a plictisit sau că mai degrabă s-ar juca LOL sau ceva, pentru că vorbesc numai despre câcaturi. Mi-ar plăcea să citească mult, din cauză că vrea, nu că e obligat. Să avem conversații interesante la ore târzii și să simt că-i pot spune orice. Să mă țină des de mână și să mă îmbrățișeze. Să mă sărute de fiecare dată când are ocazia. Să ne uităm la filme romantice și să râdem de prostia celor care chiar cred că un tip te urmărește într-adevăr până la aeroport ca să îți declare iubirea. Să râdă la glumele mele proaste. Să aibă simțul umorului și să știe sarcasmul. Să nu îmi cumpere flori, vreau doar înghețată. Să fie cel mai bun prieten al meu, pentru că nu-mi place ideea de iubit. Să nu fie pisălog și să înțeleagă când am nevoie să fiu singură. Să nu se supere din orice și să nu încerce să mă schimbe.
Din punct de vedere fizic, aș spune că aspectul contează, într-adevăr, dar frumusețea e relativă. Mi-ar plăcea să aibă părul puțin mai lung, ca să-mi pot trece mâinile prin el și să aibă mâini frumoase, dar nu e neapărat relevant.
Și, în ultimul rând, mi-aș dori să mă placă cu adevărat și să nu fie ipocrit sau misogin.
duminică, 1 septembrie 2013
Scrisoare de adio
Mă întreb destul de des ce s-ar întâmpla dacă eu aș muri. Probabil că pentru mulți Pământul s-ar învârti în continuare, lumea și-ar continua viața, fără ca măcar să știe că eu am existat. Că am respirat același aer ca și ei și că am scris compuneri și am ascultat muzică și că am fost la școală. Dar oare cei care m-au cunoscut, chiar dacă pentru o secundă, sau un contact vizual, ce-ar face?
Îmi pot imagina că și părinții mei ar muri, însă doar în interior. Mama ar plânge mult, mai mult decât a plâns toată viața ei. Tata s-ar înfuria și ar țipa la toată lumea, urmând să plângă și el. Bunicii mei ar plânge. Mătușa mea ar plânge. Verișorul meu ar întreba „Unde e Ileana?” și nimeni n-ar ști ce să-i răspundă. Pentru că, într-adevăr, atunci n-ar mai ști nimeni unde sunt. Ar ține doliu 40 de zile, sau cât o dura, apoi s-ar întoarce la viețile lor. Ar urma, probabil, un divorț sau ceva mai tragic.
Probabil că prietenii mei nu ar crede prima dată. Mi-i și imaginez râzând și zicând că ah, chestia asta n-are cum să fie adevărată, ea n-ar face una ca asta. Și apoi m-ar suna. Și eu nu le-aș răspunde. Pentru că nu poți lua telefonul în mână când ești mort. Apoi, poate că unul din ei ar veni la mine acasă și ar afla adevărul. Sau poate că nu, poate că ar veni toți. Și m-ar vedea și ar începe să înșiruie motive pentru care am fost o prietenă bună. Să își zică între ei că am fost iubită și că regretă moartea mea. Ar veni, în cele din urmă, la înmormântare, cu un buchet de flori și lacrimi în ochi. Ar plânge în timp ce preotul cântă „Aleluia”, amintindu-și că tot timpul am disprețuit religia. Apoi, începând sau încercând să mă uite, și-ar continua drumul prin viață. Și eu aș regreta asta în fiecare secundă din orice-ar urma după moarte.
Așa că, data viitoare când mai vrei să pui mâna pe lama aia ascunsă într-un sertar din birou, sau pe pastilele din baie, sau chiar pe brichetă, gândește-te la asta. Gândește-te că viețile tuturor oamenilor ăștia vor fi distruse din cauză că cineva te-a făcut grasă, scundă, urâtă sau proastă. Că viața ta va fi distrusă. Gândește-te la cât de ușor este să ignori lucruri, să te prefaci că nu există. Acum încearcă să zâmbești, și dacă nu poți, imaginează-ți o pisică care dansează dubstep.
Îmi pot imagina că și părinții mei ar muri, însă doar în interior. Mama ar plânge mult, mai mult decât a plâns toată viața ei. Tata s-ar înfuria și ar țipa la toată lumea, urmând să plângă și el. Bunicii mei ar plânge. Mătușa mea ar plânge. Verișorul meu ar întreba „Unde e Ileana?” și nimeni n-ar ști ce să-i răspundă. Pentru că, într-adevăr, atunci n-ar mai ști nimeni unde sunt. Ar ține doliu 40 de zile, sau cât o dura, apoi s-ar întoarce la viețile lor. Ar urma, probabil, un divorț sau ceva mai tragic.
Probabil că prietenii mei nu ar crede prima dată. Mi-i și imaginez râzând și zicând că ah, chestia asta n-are cum să fie adevărată, ea n-ar face una ca asta. Și apoi m-ar suna. Și eu nu le-aș răspunde. Pentru că nu poți lua telefonul în mână când ești mort. Apoi, poate că unul din ei ar veni la mine acasă și ar afla adevărul. Sau poate că nu, poate că ar veni toți. Și m-ar vedea și ar începe să înșiruie motive pentru care am fost o prietenă bună. Să își zică între ei că am fost iubită și că regretă moartea mea. Ar veni, în cele din urmă, la înmormântare, cu un buchet de flori și lacrimi în ochi. Ar plânge în timp ce preotul cântă „Aleluia”, amintindu-și că tot timpul am disprețuit religia. Apoi, începând sau încercând să mă uite, și-ar continua drumul prin viață. Și eu aș regreta asta în fiecare secundă din orice-ar urma după moarte.
Așa că, data viitoare când mai vrei să pui mâna pe lama aia ascunsă într-un sertar din birou, sau pe pastilele din baie, sau chiar pe brichetă, gândește-te la asta. Gândește-te că viețile tuturor oamenilor ăștia vor fi distruse din cauză că cineva te-a făcut grasă, scundă, urâtă sau proastă. Că viața ta va fi distrusă. Gândește-te la cât de ușor este să ignori lucruri, să te prefaci că nu există. Acum încearcă să zâmbești, și dacă nu poți, imaginează-ți o pisică care dansează dubstep.
vineri, 30 august 2013
jneb1?
ești nebun
și nu, nu mă refer la fraza pe care toate puștoaicele o spun, pentru că aș fi scris ejneb1, ci vreau să vorbesc despre oamenii nebuni.
lumea râde de oamenii nebuni. îi disprețuiește. îi consideră inferiori. le e frică de ei. îi vor cât mai departe. îi marginalizează. îi înjosesc. îi trimit într-un azil, ca să putrezească îndopați cu pastile într-o cameră cu toți pereții albi. și dup-aia se întreabă de ce sunt nebuni. și nu înțeleg de ce.
oamenii nebuni sunt frumoși. nu aceeași frumusețe ca a unei actrițe, sau ca a unui pui de pisică. este o frumusețe tragică. ei sunt diferiți. suferă. nu mai au nimic de pierdut. gândesc altfel. aud voci.
poate că sunt eu mai nebună, dar n-o să-mi schimb părerea vreodată. din simplul fapt că acești oameni au suferit atât de tare și atât de mult încât s-au schimbat. încât nu le-a mai păsat de nimic altceva. cineva, sau ceva, s-a jucat cu ei atât de tare încât s-au stricat. și asta e frumos.
și nu, nu mă refer la fraza pe care toate puștoaicele o spun, pentru că aș fi scris ejneb1, ci vreau să vorbesc despre oamenii nebuni.
lumea râde de oamenii nebuni. îi disprețuiește. îi consideră inferiori. le e frică de ei. îi vor cât mai departe. îi marginalizează. îi înjosesc. îi trimit într-un azil, ca să putrezească îndopați cu pastile într-o cameră cu toți pereții albi. și dup-aia se întreabă de ce sunt nebuni. și nu înțeleg de ce.
oamenii nebuni sunt frumoși. nu aceeași frumusețe ca a unei actrițe, sau ca a unui pui de pisică. este o frumusețe tragică. ei sunt diferiți. suferă. nu mai au nimic de pierdut. gândesc altfel. aud voci.
poate că sunt eu mai nebună, dar n-o să-mi schimb părerea vreodată. din simplul fapt că acești oameni au suferit atât de tare și atât de mult încât s-au schimbat. încât nu le-a mai păsat de nimic altceva. cineva, sau ceva, s-a jucat cu ei atât de tare încât s-au stricat. și asta e frumos.
miercuri, 28 august 2013
carte?
simt nevoia să scriu atât de des în ultima perioadă încât nici nu știu dacă mai vreau să fac altceva. vreau să scriu despre, dragoste și băieți și viitor și viață și religie și și și cărți, dar pur și simplu nu pot, pentru că dacă încep să scriu despre ceva o să scriu despre toate. așa că m-am gândit. și mi-am dat seama că singurul lucru pe care l-aș putea face ar fi să încep o carte. despre ce o să fie? nu știu, dar am o mică idee. poate pare că e doar o chestie de dragoste d-aia de-o citesc puștoaicele de doișpe ani și poate chiar e, dar nu-mi pasă. în sfârșit o să scriu tot ce am în minte. și da, pentru oricine se întreabă, o să mai scriu și pe blog că doar nu mor și nici nu plec în pădure. sau, hm, cel puțin acum.
Eu sunt Sophia, am început eu, încercând să țin mai bine pixul în mâna care îmi tremura. Și sunt destul de sigură că atunci când găsești asta o să fiu deja moartă. Dacă n-o să fiu într-o baltă de sânge în camera asta, caută-mă în baie. În timp ce îți ștergi lacrima de pe obraz, gândește-te că măcar acum sunt fericită. Zâmbește, ai scăpat de mine. Pentru totdeauna.
Eu sunt Sophia, am scris din nou propoziția asta pentru că pare mai tragic și asta vreau. Să creez tragedie. și nu sunt bună la scrisori de adio.
Am pus pixul jos și m-am ridicat de pe scaun, încercând să-mi șterg toate lacrimile de pe față. Prea multe, nu pot. În timp ce scriam, mi-am dat seama cum vreau să mor. Dormind. Așa că m-am dus în baie și am luat pastilele mamei din raft, gândindu-mă în tot acest timp la el.
marți, 27 august 2013
infect
vreau ca ei doi să se despartă. mă simt mizerabil pentru că-mi doresc asta, când eu ar trebui să fiu fericită pentru ei. și sunt, doar că vreau să se despartă. nici nu știu de ce, n-am mai avut sentimentele astea pentru nimeni și/sau nimic și chiar nu era pe lista mea de priorități să încep acum. știu doar că atunci când îl văd, tot ce e bun și tot ce e rău pe lumea asta se adună la mine în stomac și emoțiile mă trădează. când zâmbește, încep să-mi simt inima, care deobicei parcă nu e acolo. când îmi spune ceva, zâmbesc și eu. când îmi dau seama că sunt singura care simte toate astea, mor puțin. atât de puțin încât să nu observe nimeni, și totuși eu să o simt. m-am obișnuit, însă, și acum mi se pare că e doar o rutină. până când n-o să mai fie și probabil o să mă simt goală. din nou. pentru că dacă ar ieși un singur lucru bun din toată chestia asta, ar fi că el m-a făcut să simt ceva.
toată lumea spune că e frumos să placi pe cineva, că atunci când găsești iubirea - sau, mai degrabă, iubirea te găsește pe tine - nu ai cum să nu fii fericit. și dacă nu mă place? ei, păi atunci vine partea nașpa, și lumea începe să se bâlbâie cum că sigur găsești tu pe altcineva, mai bun, mai frumos, mai perfect, dacă se poate. îți dă speranțe false crezând că tu o să uiți că e și vina lor - o mică parte, însă - și o să treci peste. pentru că balta e plină de pește, chiar dacă tu te simți în momentul ăla ca un rechin. dar zâmbești. dai din cap și spui că sigur o să-l uiți, doar nu a fost ceva serios. el nici măcar nu te plăcea.
mă simt patetică. patetică, din cauză că am crezut că eu o să ies bine din toată treaba asta. patetică, din cauză că tot ce fac e să îmi plâng de milă. patetică, din cauză că eu nu ar trebui să mă simt așa. eu nu sufăr. mai ales pentru și după băieți.
mi-aș dori să reiau vara asta de la început, pentru că nimic bun nu s-a întâmplat. am zis că o să fac atâtea și n-am făcut nimic. doar mi-am pierdut timpul cu un băiat care nici măcar nu mă place. și nici măcar nu pot să spun cu, ci după. am crezut că e bine să îți lași garda jos pentru puțin timp, dar m-a făcut să nu mai am gardă deloc. nu în ce-l privește, oricum. nu vreau să fiu așa, demnă de milă și suferindă. mă face să mă simt prost. ca și când sunt un pui de cățel într-o cușcă dintr-un magazin de animale și tuturor li se face milă de mine, dar nimeni nu mă cumpără. eu. nu. sunt. demnă. de. milă.
toată lumea spune că e frumos să placi pe cineva, că atunci când găsești iubirea - sau, mai degrabă, iubirea te găsește pe tine - nu ai cum să nu fii fericit. și dacă nu mă place? ei, păi atunci vine partea nașpa, și lumea începe să se bâlbâie cum că sigur găsești tu pe altcineva, mai bun, mai frumos, mai perfect, dacă se poate. îți dă speranțe false crezând că tu o să uiți că e și vina lor - o mică parte, însă - și o să treci peste. pentru că balta e plină de pește, chiar dacă tu te simți în momentul ăla ca un rechin. dar zâmbești. dai din cap și spui că sigur o să-l uiți, doar nu a fost ceva serios. el nici măcar nu te plăcea.
mă simt patetică. patetică, din cauză că am crezut că eu o să ies bine din toată treaba asta. patetică, din cauză că tot ce fac e să îmi plâng de milă. patetică, din cauză că eu nu ar trebui să mă simt așa. eu nu sufăr. mai ales pentru și după băieți.
mi-aș dori să reiau vara asta de la început, pentru că nimic bun nu s-a întâmplat. am zis că o să fac atâtea și n-am făcut nimic. doar mi-am pierdut timpul cu un băiat care nici măcar nu mă place. și nici măcar nu pot să spun cu, ci după. am crezut că e bine să îți lași garda jos pentru puțin timp, dar m-a făcut să nu mai am gardă deloc. nu în ce-l privește, oricum. nu vreau să fiu așa, demnă de milă și suferindă. mă face să mă simt prost. ca și când sunt un pui de cățel într-o cușcă dintr-un magazin de animale și tuturor li se face milă de mine, dar nimeni nu mă cumpără. eu. nu. sunt. demnă. de. milă.
vineri, 23 august 2013
cine sunt eu?
am început să mă gândesc destul de des la întrebarea asta. cine sunt eu? în privința muzicii, nu fac parte dintr-o anumită categorie. nu ascult numai rock, sau indie, sau dubstep, sau trap, sau ruby, sau velea, sau plm. ascult de toate. la fel în privința cărților, filmelor, serialelor. pur și simplu nu mă pot hotărî pe un singur lucru, întotdeauna am impresia că dacă aleg o variantă o să fie cea mai proastă.
și totuși știu cine sunt.
sunt fata pe care o s-o vezi stând la o masă singură și citind. sunt fata care face glume proaste despre orice și este mândra deținătoare a unui umor sadic. sunt fata care nu plânge la înmormântări. sunt fata care totuși plânge când are nervi. sunt fata care încearcă prea mult. care vrea să aibă lumea la picioarele ei, deși îi e frică să spună bună băiatului de care-i place. sunt muzica pe care o ascult și filmele la care mă uit. sunt cartea mea preferată. sunt o grămadă de cuvinte. sunt pasionată, timidă, încrezătoare, încăpățânată, neatentă, împiedicată, sadică, amuzantă, ciudată, fericită, tristă, introvertită, tăcută, amabilă, entuziasmată. sunt aici tot timpul când ai nevoie de mine. sunt îndrăgostită de mare și de librării.
și totuși știu cine sunt.
sunt fata pe care o s-o vezi stând la o masă singură și citind. sunt fata care face glume proaste despre orice și este mândra deținătoare a unui umor sadic. sunt fata care nu plânge la înmormântări. sunt fata care totuși plânge când are nervi. sunt fata care încearcă prea mult. care vrea să aibă lumea la picioarele ei, deși îi e frică să spună bună băiatului de care-i place. sunt muzica pe care o ascult și filmele la care mă uit. sunt cartea mea preferată. sunt o grămadă de cuvinte. sunt pasionată, timidă, încrezătoare, încăpățânată, neatentă, împiedicată, sadică, amuzantă, ciudată, fericită, tristă, introvertită, tăcută, amabilă, entuziasmată. sunt aici tot timpul când ai nevoie de mine. sunt îndrăgostită de mare și de librării.
lista cu cărți pe care am promis-o
1. F. Scott Fitzgerald - The Great Gatsby
2. F. Scott Fitzgerald - The Beautiful and the Damned
3. Jeffrey Eugenides - The Virgin Suicides
4. Vladimir Nabokov - Lolita
5. John Green - The Fault in Our Stars
6. Harper Lee - To Kill a Mockingbird
7. Suzanne Collins - The Hunger Games
8. Nathaniel Hawthrone - The Scarlett Letter
9. Mihail Sadoveanu - Baltagul
10. Jay Asher - 13 Reasons Why
11. Laura Wiess - Such a Pretty Girl
12. Cheryl Rainfield - Scars
13. Stephen King - Misery
14. Stephen King - Shining
15. Michael Thomas Ford - Suicide Notes
16. A.S. King - Please Ignore Vera Dietz
17. Arthur Golden - Memoriile Unei Gheișe
18. Jerry Spinelli - Stargirl
19. Ned Vizzini - It's Kind of a Funny Story
20. Samantha Schutz - I Don't Want To Be Crazy
21. William Shakespeare - Romeo and Juliet
22. William Shakespeare - Hamlet
23. Jane Austen - Pride and Prejudice
24. Charlotte Bronte - Jane Eyre
25. The Diary of Anne Frank
26. George Orwell - 1984
27. J.D. Salinger - The Catcher in the Rye
28. John Steinbeck - Fructele Mâniei
29. John Steinbeck - La Răsărit de Eden
30. Truman Capote - Breakfast at Tiffany's
31. Mircea Eliade - Maytrei
32. Mircea Eliade - Nuntă în cer
33. Mircea Eliade - Romanul Adolescentului Miop
34. Marin Preda - Cel Mai Iubit Dintre Pământeni
35. Ray Bradbury - Fahrenheit 451
36. James Joyce - Portret al Artistului la Tinerețe
37. James Joyce - Ulise
38. James Joyce - Oameni din Dublin
39. John Steinbeck - Of Mice and Men
40. Margaret Mitchell - Gone With the Wind
41. Kafka - Procesul
42. Markus Zusak - The Book Thief
43. Albert Camus - Ciuma
44. Paulo Coehlo - The Alchemist
45. Leo Tolstoy - Anna Karenina
46. Ernest Hemingway - The Old Man and the Sea
47. Kathryn Stockett - The Help
48. Anthony Burgess - A Clockwork Orange
49. Leo Tolstoi - War and Peace
50. Dan Brown - The DaVinci Code
51. Ernest Hemingway - Pentru Cine Bat Clopotele
52. Eirch Maria Remarke - Arcul de Triumf
53. Erich Maria Remarque - Nimic Nou pe Frontul de Est
54. Erich Maria Remarque - Trei Prieteni
55. Thomas Kenealy - Schindler's List
56. Fyodor Dostoyevsky - The Idiot
57. Susanna Kaysen - Girl, Interrupted
58. Elizabeth Flock - Me & Emma
59. Elizabeth Scott - Living Dead Girl
60. Ellen Hopkins - Identical
2. F. Scott Fitzgerald - The Beautiful and the Damned
4. Vladimir Nabokov - Lolita
6. Harper Lee - To Kill a Mockingbird
7. Suzanne Collins - The Hunger Games
8. Nathaniel Hawthrone - The Scarlett Letter
9. Mihail Sadoveanu - Baltagul
10. Jay Asher - 13 Reasons Why
11. Laura Wiess - Such a Pretty Girl
12. Cheryl Rainfield - Scars
13. Stephen King - Misery
14. Stephen King - Shining
15. Michael Thomas Ford - Suicide Notes
17. Arthur Golden - Memoriile Unei Gheișe
18. Jerry Spinelli - Stargirl
19. Ned Vizzini - It's Kind of a Funny Story
20. Samantha Schutz - I Don't Want To Be Crazy
21. William Shakespeare - Romeo and Juliet
22. William Shakespeare - Hamlet
24. Charlotte Bronte - Jane Eyre
27. J.D. Salinger - The Catcher in the Rye
28. John Steinbeck - Fructele Mâniei
29. John Steinbeck - La Răsărit de Eden
32. Mircea Eliade - Nuntă în cer
34. Marin Preda - Cel Mai Iubit Dintre Pământeni
36. James Joyce - Portret al Artistului la Tinerețe
37. James Joyce - Ulise
38. James Joyce - Oameni din Dublin
40. Margaret Mitchell - Gone With the Wind
41. Kafka - Procesul
42. Markus Zusak - The Book Thief
43. Albert Camus - Ciuma
44. Paulo Coehlo - The Alchemist
45. Leo Tolstoy - Anna Karenina
46. Ernest Hemingway - The Old Man and the Sea
47. Kathryn Stockett - The Help
48. Anthony Burgess - A Clockwork Orange
49. Leo Tolstoi - War and Peace
51. Ernest Hemingway - Pentru Cine Bat Clopotele
52. Eirch Maria Remarke - Arcul de Triumf
53. Erich Maria Remarque - Nimic Nou pe Frontul de Est
54. Erich Maria Remarque - Trei Prieteni
55. Thomas Kenealy - Schindler's List
56. Fyodor Dostoyevsky - The Idiot
57. Susanna Kaysen - Girl, Interrupted
58. Elizabeth Flock - Me & Emma
59. Elizabeth Scott - Living Dead Girl
60. Ellen Hopkins - Identical
joi, 22 august 2013
bucketlist
voiam să scriu ceva inspirațional și emoționant pentru că așa mă simt în momentul de față, dar orice aș scrie mă face nervoasă și n-ar trebui pentru că sunt singură și în jurul meu sunt niște copii enervanți, așa că n-ar ieși bine orice-ar fi. așa că o să fac o listă cu lucruri pe care vreau să le fac înainte să mor.
1. Să îl întâlnesc pe John Green.
2. Să merg la muuuulte concerte.
3. Să citesc toate cărțile din lista cu cărți pe care urmează să o fac.
4. Să mă simt bine în corpul meu.
5. Să înot cu delfinii.
6. Să îmi fac un tatuaj.
7. Să mă sărut în ploaie.
8. Să mă vopsesc roșcată.
9. Să fiu prima la un/orice concurs.
10. Să fac ceea ce vreau cu viața mea.
11. Să aștept să îmi crească părul.
12. Să am o colecție impresionantă de farduri.
13. Să învăț să gătesc.
14. Să nu mai fiu timidă.
15. Să merg la psiholog.
16. Să scriu o carte.
17. Să scriu poezii.
18. Să țin un jurnal.
19. Să mă țin de blogul ăsta.
20. Să devin tumblr famous.
21. Să mă mut în Anglia și după în New York sau L.A.
22. Să mă urc într-un taxi și să-i spun șoferului să urmeze mașina din față.
23. Să iau un tren fără să știu unde duce.
24. Să merg cu cele mai bune prietene ale mele în mai multe excursii (SINGURE).
25. Să învăț să conduc.
26. Să învăț să merg cu bicicleta.
27. Să îmi pierd virginitatea.
28. Să devin prietenă cu cel puțin un străin.
29. Să sărut un străin.
30. Să fac voluntariat.
31. Să fiu vegetariană pentru mai mult de o lună/săptămână.
32. Să donez sânge.
33. Să scriu un mesaj, să-l pun într-o sticlă și să o arunc în mare.
34. Să merg cu avionul.
35. Să călăresc (UN CAL, NU VĂ GÂNDIȚI LA ALTCEVA).
36. Să merg la Hollywood.
37. Să salvez pe cineva.
38. Să îmi găsesc rochia perfectă pentru banchet.
39. Să cumpăr fumigene d-alea și să fac poze.
40. Să îmi fac un cel mai bun prieten băiat.
41. Să citesc trilogia Fifty shades of grey.
42. Să am baie în cameră.
43. Să apar într-un film.
44. Să fac parte dintr-un flash-mob.
45. Să las un bilet într-o carte de la bibliotecă.
46. Să fumez o țigară întreagă.
47. Să dau flori străinilor.
48. Să merg în cât mai multe țări străine.
49. Să merg la Harry Potter World din Anglia.
50. Să mă dau în cel mai înalt mountagne-rousse din lume.
51. Să învăț un stil de dans.
52. Să fac un străin fericit (NU CUM VĂ GÂNDIȚI VOI).
53. Să devin youtube famous.
54. Să fac skinny-dipping.
55. Să o fac pe plajă.
56. Să înot în mare noaptea.
57. Să merg în New York de revelion.
58. Să dorm o noapte în cort.
59. Să prăjesc bezele (lewl în engleză sună mai bine). DONE
60. Să mă căsătoresc.
61. Să am rochia perfectă de mireasă.
62. Să inventez o rețetă.
63. Să dețin o mașină scumpă.
64. Să îmi cumpăr mai multe palete de la Benefit.
65. Să întâlnesc un băiat drăguț într-un bar.
66. Să învăț greaca sau rusa.
67. Să skiez bine.
68. Să am un iPhone.
69. SĂ FAC 69.
70. Să am mai mult de 300 de like-uri la o poză pe Facebook.
71. Să învăț să joc tenis.
72. Să port un costum de sirenă.
73. Ultimele mele cuvinte să fie „Acum îți voi spune secretul meu”.
74. Să fiu incinerată.
75. Să știu să mă apăr singură.
76. Să merg în Tokyo.
77. Să mă uit la un film porno de la început la sfârșit.
78. Să urc un munte.
79. Să am un ruj roșu de la Chanel.
80. Să îmi cumpăr multe lucruri de la thrift shop.
81. Să dețin o armă.
82. Să învăț să desenez.
83. Să învăț să fac poze.
84. Să știu să lucrez în Photoshop.
85. Să intru la ce facultate vreau.
86. Să îi întâlnesc pe: Andrew Garfield, Dylan OBrien, Lana del Rey, One Direction, Ryan Gosling, Adam Levine.
87. Să îmi fac prieteni din alte țări.
88. Să știu să cânt la pian.
89. Să învăț să cânt la chitară.
90. Să merg la festivalul de film de la Cannes.
91. Să merg la carnavalul de la Rio.
92. Să merg într-o limuzină.
93. Să ascult povestea vieții unui străin.
94. Să merg cu metroul în New York.
95. Să merg la cinema în aer liber.
96. Să merg într-un loc pustiu și să țip.
97. Să îmi cumpăr un Polaroid.
98. Să stau toată noaptea afară.
99. Să scriu un testament.
100. Să fac toate lucrurile astea înainte să mor.
vineri, 16 august 2013
te iubesc (?)
nu-i așa că îți place iubirea? fluturii în stomac, emoțiile, tremuratul picioarelor, zilele care devin mai bune după ce îl vezi, zâmbetul ăla prostesc pe care îl ai când îți spune bună, atingerea scurtă care îți provoacă fiori în tot corpul, paranoia, gelozia (deși fără motiv că doar na, nu sunteți împreună), momentul când afli că place pe altcineva, lucrurile ciudate pe care le spui și apoi le regreți, emoții din nou. într-adevăr, este un sentiment foarte plăcut. dar partea cea mai proastă e că eu, una, nu mă îndrăgostesc de persoane, ci de idei. de felul în care eu cred că persoana respectivă este.
pentru că mie poate îmi place felul în care el râde încet când spune un lucru stupid, sau cum își mușcă buza de jos când se uită la cineva, sau cum își dă ochii peste cap când ceva nu-i convine, sau cum își aranjează părul la fiecare 5 minute și aș mai putea să continui cu asta încă câteva ore, dar probabil că lucrurile astea sunt doar în capul meu.
motivul pentru care eu apreciez fiecare detaliu d-ăsta mic e faptul că eu pur și simplu încep să îi fac descrierea, exact ca a unui personaj dintr-o carte. fictiv, mai bine. și, uite, o să ți-l descriu ca să-ți dai seama.
prima dată l-am văzut în primăvară. corpul nu o să i-l descriu, pentru că ar fi prea evident, deși cred că oricum o să fie, plus că nu sunt cea mai bună când vine vorba de caracterizarea fizică. am venit acasă cu impresia că e cel mai plictisitor om de pe planetă, și oh frate cât m-am înșelat. a mai fost nevoie de încă trei sau patru luni (adică să se facă vară) și un zâmbet aruncat la nimereală ca să îmi dau seama că e exact contrar. devenise dintr-o dată cea mai interesantă persoană din lume. de la glumele pe care le făcea la modul în care mergea, eram complet fascinată de el. mi-au mai trebuit însă cam două săptămâni să-mi dau seama că fluturii ăia din stomac nu proveneau de la faptul că nu mâncam aproape nimic. era el de vină, bineînțeles, vorbind încet și dându-mi motive să zâmbesc.
poate că era felul în care îmi spunea numele de fiecare dată când nu eram atentă, sau poate atunci când râdea la glumele mele proaste, dar era, oricum, ceva, care îmi făcea inima să bată de zece ori mai repede. mă simțeam ca cea mai clișeică persoană de pe pământ de fiecare dată când eram lângă el, pentru că făceam toate lucrurile prostești care îmi veneau în minte. mă simțeam ca într-un film, și probabil asta a fost și problema, pentru că eu eram și singura care credea asta. seara începuse să fie partea mea preferată a zilei din cauza lui, pentru că îl vedeam și vorbeam și emoțiile mele se mai duceau dracului înc-odată. mi-am dat seama că, atunci când nu ieșeam cu el, mintea mea era tot acolo, la comentariile lui sarcastice și la modul în care se așeza și la toate lucrurile mici și neimportante care aveau legătură cu el.
ce a urmat după nu este, din păcate, îndeajuns de tragic și nici îndeajuns de interesant să fie scris aici, însă tot ce trebuie spus e că m-a lăsat confuză în legătură cu el. și încă sunt. confuză. pentru că la asta mă și pricep cel mai bine, să nu știu ce se întâmplă cu mintea mea.
pentru că mie poate îmi place felul în care el râde încet când spune un lucru stupid, sau cum își mușcă buza de jos când se uită la cineva, sau cum își dă ochii peste cap când ceva nu-i convine, sau cum își aranjează părul la fiecare 5 minute și aș mai putea să continui cu asta încă câteva ore, dar probabil că lucrurile astea sunt doar în capul meu.
motivul pentru care eu apreciez fiecare detaliu d-ăsta mic e faptul că eu pur și simplu încep să îi fac descrierea, exact ca a unui personaj dintr-o carte. fictiv, mai bine. și, uite, o să ți-l descriu ca să-ți dai seama.
prima dată l-am văzut în primăvară. corpul nu o să i-l descriu, pentru că ar fi prea evident, deși cred că oricum o să fie, plus că nu sunt cea mai bună când vine vorba de caracterizarea fizică. am venit acasă cu impresia că e cel mai plictisitor om de pe planetă, și oh frate cât m-am înșelat. a mai fost nevoie de încă trei sau patru luni (adică să se facă vară) și un zâmbet aruncat la nimereală ca să îmi dau seama că e exact contrar. devenise dintr-o dată cea mai interesantă persoană din lume. de la glumele pe care le făcea la modul în care mergea, eram complet fascinată de el. mi-au mai trebuit însă cam două săptămâni să-mi dau seama că fluturii ăia din stomac nu proveneau de la faptul că nu mâncam aproape nimic. era el de vină, bineînțeles, vorbind încet și dându-mi motive să zâmbesc.
poate că era felul în care îmi spunea numele de fiecare dată când nu eram atentă, sau poate atunci când râdea la glumele mele proaste, dar era, oricum, ceva, care îmi făcea inima să bată de zece ori mai repede. mă simțeam ca cea mai clișeică persoană de pe pământ de fiecare dată când eram lângă el, pentru că făceam toate lucrurile prostești care îmi veneau în minte. mă simțeam ca într-un film, și probabil asta a fost și problema, pentru că eu eram și singura care credea asta. seara începuse să fie partea mea preferată a zilei din cauza lui, pentru că îl vedeam și vorbeam și emoțiile mele se mai duceau dracului înc-odată. mi-am dat seama că, atunci când nu ieșeam cu el, mintea mea era tot acolo, la comentariile lui sarcastice și la modul în care se așeza și la toate lucrurile mici și neimportante care aveau legătură cu el.
ce a urmat după nu este, din păcate, îndeajuns de tragic și nici îndeajuns de interesant să fie scris aici, însă tot ce trebuie spus e că m-a lăsat confuză în legătură cu el. și încă sunt. confuză. pentru că la asta mă și pricep cel mai bine, să nu știu ce se întâmplă cu mintea mea.
vineri, 9 august 2013
citat
am văzut citatul ăsta pe tumblr și mi s-a părut interesant așa că o să-l pun și aici că-mi place mult.
“And like the sea, I’m constantly changing from calm to hell.”
“And like the sea, I’m constantly changing from calm to hell.”
| — | Dallas Green |
viitor
mi-e atât de frică de viitor că îmi tremură picioarele numai cât mă gândesc la cuvânt. și de ce îi este ilenei atât de frică de viitor? aș răspunde că mi-e teamă mai mult de eșec, decât de viitor în sine, dar aș minți, pentru că mie mi-e frică de faptul că o să iau o decizie proastă la un moment dat pe care o să o regret toată viața mea.
și ca să nu muriți proști, am să explic. acum, cam știu ce vreau să mă fac când o să fiu mare. vag, dar măcar e ceva. vreau să fac facultatea în Anglia, ca apoi să mă mut în SUA (New York sau California) și să lucrez în publicitate sau în modă. dar cine dracu știe ce o să mai vreau peste 2-3-4-5 ani, când poate o să vreau să mă fac actriță sau cântăreață la violoncel și o să dau la arte, ratându-mi astfel șansa pe care mi-am dorit-o din cauza unei idei tâmpite. poate e stupid, nu știu, să te gândești la viitor la vârsta mea. poate-s prea mică să știu ce vreau, sau poate că nu, că acuma mă trezesc la liceu, completându-mi opțiunile pentru a 9-a, care, apropo, sunt la fel de importante ca notele de la bac.
ar fi atââât de mișto dacă aș reuși să fac tot ce mi-am propus, mai ales din cauza sentimentului ăla de împlinire când faci ceva cum trebuie. și chiar vreau să muncesc pentru chestia asta, nu vreau să fiu unul din adulții ăia care și-au „ratat” viața și care acum regretă că nu au făcut nu-știu-ce câcat.
în orice caz, viitorul mă sperie oricum ar fi și eu trebuie să încep să fac postări mai lungi de-acum.
și ca să nu muriți proști, am să explic. acum, cam știu ce vreau să mă fac când o să fiu mare. vag, dar măcar e ceva. vreau să fac facultatea în Anglia, ca apoi să mă mut în SUA (New York sau California) și să lucrez în publicitate sau în modă. dar cine dracu știe ce o să mai vreau peste 2-3-4-5 ani, când poate o să vreau să mă fac actriță sau cântăreață la violoncel și o să dau la arte, ratându-mi astfel șansa pe care mi-am dorit-o din cauza unei idei tâmpite. poate e stupid, nu știu, să te gândești la viitor la vârsta mea. poate-s prea mică să știu ce vreau, sau poate că nu, că acuma mă trezesc la liceu, completându-mi opțiunile pentru a 9-a, care, apropo, sunt la fel de importante ca notele de la bac.
ar fi atââât de mișto dacă aș reuși să fac tot ce mi-am propus, mai ales din cauza sentimentului ăla de împlinire când faci ceva cum trebuie. și chiar vreau să muncesc pentru chestia asta, nu vreau să fiu unul din adulții ăia care și-au „ratat” viața și care acum regretă că nu au făcut nu-știu-ce câcat.
în orice caz, viitorul mă sperie oricum ar fi și eu trebuie să încep să fac postări mai lungi de-acum.
11:11
ideea de unșpe și unșpe mi-a fost adusă la cunoștință cam acum doi ani, odată cu crearea magnificului tumblr și odată cu obsesia mea pentru acest site.
toată chestia e că trebuie să-ți pui o dorință la 11:11, că se va îndeplini în doi timpi și trei mișcări și că tu vei trăi în pace pentru tot restul vieții, tot rugându-te la ceas să treacă minutul. mi-am pus atâtea dorințe la 11:11 că nici nu mai știu să le număr, și doar vreo două s-au adeverit, asta din cauză că am muncit din greu și nu m-am dat bătută, deci nota mea pentru creatorul respectivului ritual este cam 1/10, would not reccomend.
zilele trecute am văzut o poză, probabil scrisă de o puștoaică de până-n 10 ani, pe care scria că Dumnezeu a făcut 11:11 de două ori pe zi, ca să avem și o a doua șansă. ceea ce nu știa autoarea, însă, e că nu prea există 11:11 decât odată, dimineață, că seara cam e 23:11 și nu e prea bine.
într-adevăr, proasta de mine încă-și mai pune dorințe imposibile la orele dimineții și nu numai, ci de fiecare dată când are ocazia, dorințe pe care nu o să le împărtășesc, că de, nu se mai îndeplinesc. de când eram mică eram superstițioasă și credeam în tot feluri de câcaturi, cum ar fi oglinzi sparte și ghinion, sau tâmpenia aia cu foarfeca lăsată deschisă. acum m-am deșteptat, cred doar în horoscop. chiar sunt un model de urmat, ce pot spune.
toată chestia e că trebuie să-ți pui o dorință la 11:11, că se va îndeplini în doi timpi și trei mișcări și că tu vei trăi în pace pentru tot restul vieții, tot rugându-te la ceas să treacă minutul. mi-am pus atâtea dorințe la 11:11 că nici nu mai știu să le număr, și doar vreo două s-au adeverit, asta din cauză că am muncit din greu și nu m-am dat bătută, deci nota mea pentru creatorul respectivului ritual este cam 1/10, would not reccomend.
zilele trecute am văzut o poză, probabil scrisă de o puștoaică de până-n 10 ani, pe care scria că Dumnezeu a făcut 11:11 de două ori pe zi, ca să avem și o a doua șansă. ceea ce nu știa autoarea, însă, e că nu prea există 11:11 decât odată, dimineață, că seara cam e 23:11 și nu e prea bine.
într-adevăr, proasta de mine încă-și mai pune dorințe imposibile la orele dimineții și nu numai, ci de fiecare dată când are ocazia, dorințe pe care nu o să le împărtășesc, că de, nu se mai îndeplinesc. de când eram mică eram superstițioasă și credeam în tot feluri de câcaturi, cum ar fi oglinzi sparte și ghinion, sau tâmpenia aia cu foarfeca lăsată deschisă. acum m-am deșteptat, cred doar în horoscop. chiar sunt un model de urmat, ce pot spune.
îmi place...
îmi place numele meu. îmi place când plouă și eu sunt acasă. îmi place ciocolata caldă. îmi place peretele meu plin cu poze din reviste. îmi plac toate cărțile mele. îmi place să citesc. îmi place ceaiul cald când sunt răcită. îmi plac diminețile în care mă trezesc singură, nu cu alarmă. îmi plac nopțile aglomerate când sunt în alt oraș. îmi plac plimbările pe plajă când nu mai e nimeni. îmi place să ascult muzică. îmi plac momentele în care realizezi că ai prieteni adevărați. îmi place să mă trezesc devreme ca să plec undeva (dar nu la școală). îmi place să merg cu mașina. îmi plac toate culorile, în afară de galben și portocaliu. îmi place să mă machiez. îmi plac serialele. îmi place de Andrew Garfield, Dylan O'Brien și Adam Levine. îmi place să mă uit la filme. îmi place să merg la cumpărături. îmi place când oamenii sunt fericiți din cauza mea. îmi plac cămășile largi. îmi plac citatele. îmi plac lucrurile mărunte pe care le fac oamenii. îmi place că mi-am găsit numele pe o sticlă de cola. îmi place Lana del Rey. îmi place apa. îmi place cafeaua, dar nu dimineața. îmi plac parfumurile de băieți. îmi place să fac poze. îmi place când lumea îmi apreciază munca. îmi place româna. îmi place să fac la mate. îmi place când râd atât de tare încât mai am puțin și leșin. îmi place sentimentul pe care îl am după ce plâng. îmi plac momentele petrecute cu familia. îmi place să mă uit la poze de când eram mică. îmi place să mă uit la televizor, mai ales la desene. îmi place pizza. îmi place să am visuri mărețe. îmi place să cumpăr rechizite înainte de școală, deși nu aștept cu nerăbdare începerea ei. îmi place ca lumea să se uite la mine atunci când mă simt bine în pielea mea. și, în ultimul rând, îmi place când sunt fericită fără niciun motiv.
books & coffee
m-am hotărât să scriu despre două din lucrurile mele preferate de pe lumea asta: cafeaua și cărțile. dar mai ales despre cărți, că în afară de faptul că are mirosul Raiului și că am nevoie de ea ca să trăiesc, nu prea am ce zice despre cafea.
prima întrebare pe care o spune lumea când se vorbește despre citit este „Care e cartea ta preferată?” și sincer, mi se pare cea mai prostească întrebare, cel puțin pentru mine. cartea mea preferată este ultima carte citită, după cum a spus și Charlie din The Perks of Being a Wallflower. e cea care are cel mai mare impact asupra mea, care mă face să văd viața din altă perspectivă.
motivul pentru care îmi place atât de mult să citesc este mama, pe care o vedeam în fiecare zi când eram mică cu o carte în mână și părea așa fericită și liniștită când făcea asta. și asta mi-am dorit și eu, să fiu ca mami. într-adevăr, acum citesc pentru că e o metodă de a-ți imagina și altceva în afară de propria ta viață, atunci când vrei să uiți de ea.
îmi plac cărțile pentru că mă fac fericită. pentru că îmi place sunetul făcut de foi când termin o pagină. pentru că mă pierd în mirosul cărților vechi. pentru că mă îndrăgostesc de personaje. pentru că fiecare carte are o poveste în spatele ei. pentru că poți adormi citind, sau poți sta toată noaptea ca să termini o carte. pentru că vizitezi locuri. pentru că au coperți interesante. pentru metafore. pentru comparații și epitete. dar mai ales, pentru că scrisul e singura cale prin care să îți expui sentimentele și lumea să nu te creadă nebun.
prima întrebare pe care o spune lumea când se vorbește despre citit este „Care e cartea ta preferată?” și sincer, mi se pare cea mai prostească întrebare, cel puțin pentru mine. cartea mea preferată este ultima carte citită, după cum a spus și Charlie din The Perks of Being a Wallflower. e cea care are cel mai mare impact asupra mea, care mă face să văd viața din altă perspectivă.
motivul pentru care îmi place atât de mult să citesc este mama, pe care o vedeam în fiecare zi când eram mică cu o carte în mână și părea așa fericită și liniștită când făcea asta. și asta mi-am dorit și eu, să fiu ca mami. într-adevăr, acum citesc pentru că e o metodă de a-ți imagina și altceva în afară de propria ta viață, atunci când vrei să uiți de ea.
îmi plac cărțile pentru că mă fac fericită. pentru că îmi place sunetul făcut de foi când termin o pagină. pentru că mă pierd în mirosul cărților vechi. pentru că mă îndrăgostesc de personaje. pentru că fiecare carte are o poveste în spatele ei. pentru că poți adormi citind, sau poți sta toată noaptea ca să termini o carte. pentru că vizitezi locuri. pentru că au coperți interesante. pentru metafore. pentru comparații și epitete. dar mai ales, pentru că scrisul e singura cale prin care să îți expui sentimentele și lumea să nu te creadă nebun.
mici probleme
e oare posibil pentru mine să-mi placă băieți cu care chiar am șanse? nu cred. știu, însă, că până acum n-a fost așa. am plăcut băieți mai prea mari, băieți cu iubite, băieți care plăceau pe altcineva, băieți care mă credeau urâtă, băieți din alte țări, sau băieți care chiar nu mă plăceau la momentul respectiv. și nu-i chestia că nu pot să-mi găsesc un iubit, că m-am cam obișnuit cu chestia asta, doar că eu când plac pe cineva e intens. nu mă pot gândi decât la acea persoană și la toate lucrurile mărunte pe care le face. îmi imaginez cum ar fi dacă ar sta lângă mine în autobuz, dacă m-ar ține de mână sau m-ar pupa pe obraz. îmi amintesc fiecare lucru pe care mi l-a spus și felul în care s-a uitat la mine la momentul respectiv. încep să țip când (sau dacă) îmi spune bună pe facebook și după mă gândesc 5 minute la cum să-i răspund. le enervez pe prietenele mele cele mai bune cu detalii despre el până când nu mai am ce să le spun. hai să n-o numim obsesie, că nu e chiar așa.
e bine să speri, deși o persoană în starea în care mă aflu eu ar trebui să nu mai spere deloc, doar să vadă ce-o să se întâmple. că poate chiar o să mă placă el și, cu puțin noroc, o să-l plac și eu în același timp. și poate o să fim împreună. și o să fim acel cuplu drăguț de care lumea vorbește. și el o să știe că nu-mi plac florile, poate doar trandafirii, și că ar fi o risipă dacă mi-ar cumpăra și că nu-mi plac chestiile romantice, decât dacă le face într-un mod ironic și că ador când cineva mă ia de mână sau când mă îmbrățișează. și o să ne uităm la filme proaste și o să râdem și o să mâncăm multă ciocolată. da, pentru că fără ciocolată nu se poate.
e bine să speri, deși o persoană în starea în care mă aflu eu ar trebui să nu mai spere deloc, doar să vadă ce-o să se întâmple. că poate chiar o să mă placă el și, cu puțin noroc, o să-l plac și eu în același timp. și poate o să fim împreună. și o să fim acel cuplu drăguț de care lumea vorbește. și el o să știe că nu-mi plac florile, poate doar trandafirii, și că ar fi o risipă dacă mi-ar cumpăra și că nu-mi plac chestiile romantice, decât dacă le face într-un mod ironic și că ador când cineva mă ia de mână sau când mă îmbrățișează. și o să ne uităm la filme proaste și o să râdem și o să mâncăm multă ciocolată. da, pentru că fără ciocolată nu se poate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)